Flavius Stoica, antrenorul formației CS Mioveni, este mulțumit de jucătorii săi chiar dacă echipa a pierdut cu Rapid.
CS Mioveni a fost învinsă de Rapid, scor 1-2, în etapa a 11-a din Superliga, sezonul 2022 – 2023, însă Flavius Stoican și-a lăudat echipa.
CS Mioveni a jucat în 10 oameni din minutul 34, dar echipa lui Flavius Stoican a fost învinsă cu greu de Rapid, după golul de 2-1 marcat de Luckassen în minutul 97.
Flavius Stoican a avut un mesaj de susținere pentru elevii săi și le transmite suporterilor lui CS Mioveni că echipa o să urce în clasament.
„Aș vrea să felicit echipa gazdă pentru că a reușit să câștige 3 puncte, dar vreau să îmi felicit băieții. În 10 au alergat, au crezut în șansa lor, au avut determinare. Sunt trist pentru că era un punct de moral pentru efortul depus astăzi. Nu ne-am apărat, chiar dacă am jucat în 10. Am comprimat spațiile, dar am avut și contraatacuri. Sunt foarte mulțumit că am jucători care aleargă până la epuizare, sunt determinați. Să fiți convinși că o să ieșim din această situație. Echipelor care ne vor întâlni o să le fie greu să ne bată.
E dezamăgitor. Au alergat și-au dorit, au crezut în șansa lor. E trist, dar ăsta este fotbalul. Capul sus, se poate, o să fim mai buni de acum încolo. Nu putem să dăm vina pe gazon. E un gazon care la începutul partidei arăta foarte bine, dar pe parcurs s-a deteriorat.
A fost o atmosferă senzațională, este un public care îi împinge de la spate în momentele delicate. Săpunaru e un jucător de admirat, un jucător care pune suflet, Săpunaru este un lider. Nu am ce să comentez, nu știu despre ce e vorba, nu e treaba mea”, a spus Flavius Stoican la finalul meciului cu Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER